May 20, 2025
Ce poți face în Sovata: Relaxare, tratamente și natură la superlativ cu Ensana Health Spa Hotels

Relaxează-te la spa: Băi, tratamente și wellness cu Ensana Health Spa Hotels
Sovata este o zonă cu adevărat specială datorită resurselor naturale pe care le pune la dispoziție prin intermediul Lacului Ursu, cel mai mare lac helioterm din lume, cu o salinitate care ajunge până la 200 - 300 mg/l. Prin urmare, așa cum era de așteptat, apa sărată este vedeta zonei când vine vorba de tratamente balneare disponibile.
În egală măsură, și nămolul vindecător își găsește locul în terapiile disponibile în stațiune.
Ensana Health Spa Hotels are mai multe centre de tratament disponibile în Sovata, toate poziționate în proximitatea Lacului Ursu, pentru a accesa cu ușurință resursele disponibile:
- Sovata Health Spa Hotel: Centru de tratament și hotel de 4*;
- Ursina Health Spa Hotel: Centru de tratament și hotel de 3*;
- Brădet Health Spa Hotel: Hotel de 4* cu acces la zonele de spa și wellness.
Doar în 2024, peste 5.500 de persoane au trecut pragul centrelor de tratament Ensana Health Spa Hotels din Sovata pentru a se bucura de tratamentele și terapiile disponibile. Cele mai accesate terapii în 2024 au fost împachetările cu nămol, masajul medical, hidroterapia, electroterapia, dar și băile cu apă sărată.
De altfel, printre cele mai frecvente probleme pe care oaspeții Ensana și-au dorit să le rezolve în 2024 au fost afecțiunile musculo-scheletale, cum ar fi tulburările coloanei vertebrale și cele articulare, cât și recuperarea post-traumatică și post-operatorie.
Oferta de tratamente disponibile în cadrul Ensana Health Spa Hotels pentru cei care își doresc să acceseze resurse de vindecare este una foarte extinsă, după cum urmează:
- Baie cu temperatură alternantă: Tratament care stimulează sistemul nervos autonom, responsabil pentru reglarea tuturor funcțiilor de bază ale organismului. Astfel, băile de acest fel, care au la bază principiul lui Kneipp, îmbunătățesc circulația și metabolismul, stimulează sistemul imunitar și lasă o senzație de întinerire.
- Împachetări cu nămol: Capacitatea nămolului de a elibera căldură treptat ajută la dilatarea vaselor de sânge și la accelerarea metabolismului, ceea ce face ca tratamentul să amelioreze inflamațiile cronice. De asemenea, acest tip de tratament ajută la relaxarea mușchilor și tendoanelor înțepenite, cât și la ameliorarea crampelor. Nămolul mai este cunoscut și pentru capacitatea sa de a contribui la tratarea diferitelor probleme ale pielii și ale celor de natură ginecologică.
- Băi sărate: Tratamentul acesta este efectuat în piscine aflate la interior, cu apă pompată din Lacul Ursu, ceea ce înseamnă că este accesibil pe tot parcursul anului. Băile de acest fel sunt recunoscute pentru efectele tămăduitoare în cazul problemelor de mobilitate, afecțiunilor cutanate, cât și în cazul anumitor afecțiuni ginecologice. Mai mult, acestea reprezintă și o formă de terapie eficientă de relaxare profundă.
- Masaj subacval cu jet de apă: Acest tip de masaj are scopul de a reduce tensiunea de la nivelul mușchilor și al țesuturilor conjunctive. Mai mult, reprezintă și o formă de terapie accesată de cei care își doresc să experimenteze un tratament spa care să-i ajute să se relaxeze.
- Masaj clasic parțial: Acesta se efectuează exclusiv pe părțile problematice ale corpului folosind manevre clasice de tip „suedez”. Obiectivul este acela de a stimula circulația sângelui, de a elibera tensiunea din mușchi și de a îmbunătăți mobilitatea țesuturilor conjunctive.
- Masaj reflex: Acest tip de masaj influențează țesuturile conjunctive și sistemul nervos autonom prin intermediul unei rețele răspândite de terminații nervoase libere din piele și alți receptori sensibili din țesuturile conjunctive. Scopul este acela de a influența țesuturile mai profunde și de a le regla funcțiile.
- Electroterapie: Presupune aplicarea de curenți electrici pentru a influența funcția țesuturilor electroconductive din corp. Curenții electrici provoacă modificări ale proprietăților electrice ale țesuturilor afectate, inducând o serie de efecte terapeutice benefice, cum ar fi reducerea durerii, relaxarea sau stimularea mușchilor, eliberarea tensiunii din țesuturi rigide, îmbunătățirea circulației sanguine, diminuarea edemelor, stimularea sistemului imunitar și reducerea inflamațiilor.
- Recuperarea în apă: Cunoscută și sub numele de hidrokinetoterapie, aceasta este accesată mai ales de persoanele cu boli degenerative ale articulațiilor, cât și pentru recuperare post-operatorie. După cum îi spune și numele, acesta este un tratament de recuperare, scopul fiind acela de a îmbunătăți mobilitatea și calitatea vieții.
Acestea nu sunt singurele tratamente care pot fi accesate la Sovata, însă rămân unele dintre cele mai populare, atât pentru relaxare, cât și pentru vindecare.

Plimbări și trasee în natură
Sovata, dincolo de resursele naturale pe care le oferă, este în continuare o stațiune cu o natură care merită descoperită.
Lacul Ursu este una dintre cele mai vizitate atracții naturale din zonă, fiind posibile inclusiv plimbări în jurul lui, dar nu este singurul mod prin care întreaga familie se poate reconecta cu natura.
Sovata are încă cinci lacuri sărate pe lângă Lacul Ursu, mai exact Lacul Verde, Lacul Roșu, Lacul Negru, Lacul Aluniș și Lacul Mierlei. Mai mult, Lacul Ursu și Lacul Aluniș au în jurul lor inclusiv trasee eco-didactice.
Pe lângă plimbările în proximitatea și în jurul lacurilor sărate din Sovata, există și alte drumeții ușoare disponibile în zonă:
- Muntele de Sare: Dacă ai făcut o plimbare în jurul Lacului Roșu, fă-ți timp să vizitezi și muntele de sare. Acesta se află la doar 5 minute distanță.
- Turnul de Belvedere: De la Lacul Mierlei, pe un drum forestier, poți ajunge foarte ușor la Turnul de Belvedere, o atracție turistică foarte apreciată din Sovata. Turiștii pot urca gratuit în turn, pe scări în spirală, până ajung la platforma de belvedere aflată la o înălțime de 28 de metri. Turnul nu poate fi vizitat în perioada 15 noiembrie - 15 martie.
- Munții Gurghiu: Cel mai înalt vârf al Munților Gurghiu este Saca Mare, aflat la 1777 de metri altitudine, acesta fiind și cel mai popular traseu. Dar nu este singurul. Turiștii care își doresc să descopere Munții Gurghiu mai pot urca pe vârful Becheci, aflat la 1080 metri, sau vârful Zespezel, aflat la 1278 de metri. De asemenea, poți alege și să te plimbi pur și simplu prin pădurile din Munții Gurghiu, care sunt spectaculoase și care te vor ajuta să te reconectezi cu natura. Acești munți au și o faună foarte bogată, fiind considerați munții cu cea mai mare populație de urși din țară. De asemenea, au și un număr mare de vulpi, lupi, veverițe, cerbi și căprioare.

Activități pentru familii și copii
Sovata este o destinație foarte prietenoasă când vine vorba de vacanțe petrecute în familie, deși poate fi potrivită și pentru cei care își doresc să combine relaxarea cu aventura.
Pentru cei care aleg să petreacă timp cu copiii în Sovata, există o mulțime de activități care pot fi făcute și care vor fi pe placul tuturor, indiferent de vârstă. Vorbim mai ales de băile în Lacul Ursu, care pot fi făcute de la sfârșitul lunii iunie și până la începutul lunii septembrie, dar și de opțiunea de a petrece câteva ore în Parcul de Aventură Adrenalin Plus din zonă.
De asemenea, așa cum am menționat anterior, există și trasee eco-didactice în jurul lacurilor sărate, ceea ce înseamnă că Sovata este atât un loc pentru relaxare și timp în natură, cât și un loc perfect pentru conștientizare și educare.
O altă activitate populară, mai ales în rândul familiilor cu copii, este plimbarea cu mocănița. Acest tren pe cărbune atinge o viteză maximă de 35 km/h și parcurge un traseu de 14 km între Stațiunea Sovata și localitatea Câmpu Cetății. Călătoriile cu mocănița sunt disponibile în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.
Există activități dedicate copiilor inclusiv în cadrul centrelor Ensana Health Spa Hotels. Mai exact, în timpul verii, au loc proiecții cu animații pe plaja Lacului Ursu, în timp ce iarna, acestea au loc în hotel.

Descoperă Sovata și împrejurimile
Sovata este o stațiune cu adevărat specială, care merită descoperită indiferent de vârstă. De altfel, aceasta este potrivită pentru oricine, având atât trasee ușoare și eco-didactice, cât și trasee pentru cei mai aventurieri pe Munții Gurghiu.
De asemenea, multitudinea de lacuri sărate disponibile fac din Sovata un loc în care unele zile pot fi pline de natură, în timp ce altele pot fi pline de relaxare, cu ajutorul centrelor balneare.
Și să nu uităm de proximitatea față de Praid. Odată ajuns în Sovata, merită și Salina Praid o vizită. De altfel, totul în stațiunea Sovata este legat de sare, așa că vizita va fi în continuare pliată pe tematica zonei. Salina se află la doar 13 km de Sovata, are o adâncime de 120 de metri, iar accesul se face cu un autobuz special.
Tot în Praid se află și Casa Fluturilor, un spațiu decorat cu plante tropicale, un mic lac și o alee circulară, unde pot fi admirate diferite specii de fluturi, inclusiv fluturele de azur, fluturele bufniță și fluturele zmeu de hârtie.
La 22 kilometri de Sovata se află și unul dintre cele mai vechi sate din România, satul Corund. Renumit ca un important centru de olărit din Transilvania și de prelucrare a lemnului, Corund și-a construit identitatea în jurul meșteșugurilor tradiționale.
Încă de la intrarea în sat, vizitatorii sunt întâmpinați de numeroase magazine cu produse artizanale lucrate manual, iar mirosul îmbietor al kürtös-ului proaspăt copt atrage pe oricine. Străzile sunt străjuite de case frumoase, bine întreținute, care păstrează farmecul rural autentic
