May 16, 2024
Băi cu apă sărată în România pe timp de iarnă: Beneficii chiar și în sezonul rece
Apa sărată are o serie de beneficii pentru sănătate datorită proprietăților sale antibacteriene și antiinflamatoare. În România, există stațiuni care oferă tratamente cu apă sărată chiar și pe timpul iernii, ceea ce înseamnă că beneficiile pentru sănătate pot fi accesibile inclusiv în sezonul rece.
În acest articol, vom discuta despre Sovata, stațiunea balneară din România cu baze de tratament care nu țin cont de vremea de afară.
De ce să vizitați băile cu apă sărată din România iarna
Apa sărată nu își pierde beneficiile odată cu instalarea sezonului rece, iar prin intermediul bazelor de tratament care extrag apă sărată direct în spații închise, aceste beneficii pot fi accesate inclusiv iarna.
În Sovata, stațiunea balneară care își ia puterea vindecătoare din Lacul Ursu, cel mai mare lac helioterm din lume, există baze de tratament care oferă bazine umplute cu apă sărată.
Beneficiile pe care apa sărată le oferă nu pot fi ignorate, iar acestea pot fi accesate pe tot parcursul anului în cadrul centrelor de tratament situate în interior, din cadrul Ensana Health Spa Hotels. Dintre aceste beneficii amintim:
- Îmbunătățirea sănătății pielii;
- Întărirea imunității;
- Atenuarea durerilor cronice;
- Calmarea afecțiunilor respiratorii;
- Stimularea circulației sângelui;
- Tratarea afecțiunilor de natură ginecologică.
Apa sărată este folosită în cadrul bazelor de tratament Ensana Health Spa Hotels și sub formă de aerosoli din sare în cadrul tratamentelor prin inhalații. Aceste tratamente sunt benefice în special pentru persoanele care suferă de probleme respiratorii non-cardiace. Tratamentele prin inhalații sunt recomandate atât pentru adulți, cât și pentru copii.
Băile sărate recomandate de Ensana Health Spa Hotels în România
Centrele Ensana Health Spa Hotels sunt prezente în mai multe țări europene, în locuri care vin la pachet cu o mulțime de resurse naturale care s-au dovedit a fi benefice în ameliorarea, tratarea sau prevenirea diferitelor afecțiuni.
În România, Ensana a ales să-și amplaseze bazele de tratament în Sovata, în apropierea Lacului Ursu, datorită beneficiilor pe care acesta, prin intermediul concentrației mare de sare, le are pentru tratarea unei game foarte largi de probleme de sănătate, dar și pentru relaxare.
Puteți accesa beneficiile sării în următoarele baze de tratament Ensana Health Spa Hotels din Sovata:
- Brădet Health Spa Hotel: Hotel de 4* situat în vecinătatea Lacului Ursu, care oferă baze de tratament pe tot parcursul anului. Aici, oaspeții pot petrece timp în bazine cu apă sărată umplute din Lacul Ursu, pot face irigații cu apă sărată, împachetări cu nămol sau inhalații, iar acestea sunt doar câteva dintre opțiunile disponibile în cadrul centrului de spa și tratament.
- Ursina Health Spa Hotel: Hotel de 3* aflat în Sovata, care oferă baze de tratament care profită la maximum de toate resursele naturale pe care Lacul Ursu le oferă, de la apă sărată până la nămol.
- Sovata Health Spa Hotel: Un alt hotel de 4* situat în apropierea Lacului Ursu, fiind un loc ideal pentru tratament, relaxare și socializare, chiar și pe timpul iernii. Centrul de spa din cadrul acestui hotel oferă tratamente cu apă sărată, bazine de înot și bazine Kneipp.
Pe timpul iernii, oaspeții Ensana Health Spa Hotels pot profita de zonele de spa, tratament, saune și fitness special amenajate în interiorul complexului, pentru un sejur dedicat sănătății sau relaxării, în funcție de nevoile individuale ale fiecăruia.
Terapii și tratamente cu apă sărată
Poziționarea bazelor de tratament Ensana Health Spa Hotels nu este întâmplătoare, ci a fost atent aleasă pentru ca tratamentele să fie construite plecând de la resurse naturale care s-au dovedit a fi benefice în tratarea și ameliorarea mai multor afecțiuni.
Conținutul extrem de ridicat de sare din Lacul Ursu, în jurul a 220 - 300 g/l, este folosit în trei moduri diferite:
- Înotul în lac pentru un tratament balnear relaxant de atenuare a durerilor, relaxarea musculară și sporirea mobilității articulațiilor. Pe timpul iernii, înotul se mută din Lacul Ursu în bazinele umplute cu apă sărată provenită din acest lac helioterm.
- Inhalații pentru afecțiuni cronice ale aparatului respirator, curățarea tractului respirator și alergii;
- Hidroterapie pentru efectele tămăduitoare în cazul tulburărilor de mobilitate, afecțiunilor cutanate și anumitor afecțiuni ginecologice.
În cadrul bazelor de tratament Ensana din Sovata se fac următoarele tratamente prin inhalații:
- Inhalații cu apă naturală cu proprietăți curative administrate cu nebulizatoare;
- Inhalații cu apă cu proprietăți curative plus medicație adăugată;
- Terapie prin inhalații cu oxigen;
- Inhalarea aerosolilor de sare din saline;
- Plimbări în natură în zone cu apă sărată și păduri pentru a beneficia de aerosoli naturali.
În ceea ce privește hidroterapia, care folosește ca resursă naturală apa sărată, și aceasta există sub diferite forme. Fiecare formă de hidroterapie se concentrează pe anumite afecțiuni, fiind recomandată în funcție de problemele de sănătate sau exigențele fiecărei persoane care vine la bazele de tratament Ensana. De altfel, tratamentele sunt construite în urma unei consultații medicale, astfel încât acestea să se concentreze pe probleme și nevoile individuale ale fiecărui oaspete.
Hidroterapia este disponibilă la Ensana în mai multe forme, printre care:
- Masaj subacval cu jet de apă: Un jet de apă sub presiune este eliberat de un furtun subacval și direcționat manual de către terapeu spre grupele principale de mușchi, de la o distanță de 10 - 15 cm, în serii. Acest tip de masaj reduce tensiunea de la nivelul mușchilor și al țesuturilor conjunctive.
- Băi de picioare: Oaspeții intră alternativ în două băi de picioare pline până la jumătatea gambei cu apă cu temperaturi constante. Aceste băi ajută la diminuarea durerilor de cap, tulburărilor circulatorii și asupra venelor varicoase în stadiu incipient.
- Baie cu sistem de agitare a apei sub formă de vârtej: Tratamentul este făcut într-o baie caldă, la temperatura de 33 - 36°C, cu ajutorul curenților de apă. Acest tip de masaj îmbunătățește circulația sângelui și metabolismul, relaxează mușchii, articulații, reduce stresul psihologic și stimulează receptorii nervoși din piele și dermă.
O altă resursă naturală oferită de Lacul Ursu, care este disponibilă pe tot parcursul anului, este nămolul vindecător. Acesta este bogat în minerale, cu o capacitate ridicată de a ameliora diverse afecțiuni în funcție de compoziția specifică a elementelor. Nămolul de la Sovata este bogat în clorură de sodiu, carbonat de calciu, vitamine, acizi biostimulatori și auxine.
Prin intermediul acestor elemente din compoziția nămolului, tratamentele au mai multe beneficii:
- Protejează elasticitatea pielii;
- Calmează durerile de articulații și oase, dar și iritațiile de la nivelul pielii;
- Detensionează mușchii;
- Activează și stimulează circulația sângelui;
- Biostimulare prin intermediul vitaminelor și auxinelor din nămol.